În anul şcolar 2012 – 2013, în 19 de unităţi de învăţământ din Sectorul 4, s-a desfăşurat programul educativ tip concurs, „Primul la învăţat, primul la reciclat!” Programul a fost iniţiat şi susţinut de către S.C. REBU S.A. şi s-a adresat elevilor din clasele I-VIII, propunându-şi atât informarea copiilor, cât şi a adulţilor ce vin în contact cu aceştia, asupra obligativităţii şi a necesităţii colectării selective a deşeurilor în vederea reciclării, dar şi deprinderea obiceiului de a depozita selectiv deşeurile reciclabile şi de a le preda operatorului de salubritate la date fixe.
Elevii au primit materiale informative, prin care li s-au prezentat avantajele unui mediu curat şi importanţa colectării selective a deşeurilor, date orientative referitoare la tipurile de deşeuri ce pot fi colectate selectiv şi la legislaţia în domeniu. În cadrul acestui program s-au colectat selectiv, bilunar, în zile fixe, numai deşeuri de hârtie/carton şi plastic/PET.
Pe data de 05 iunie 2013, de “Ziua Mediului”, a fost desemnată câștigătoare Școala nr. 194 care a colectat cea mai mare cantitate de deșeuri reciclabile, respectiv 113.1 mc de hârtie/carton și 50,9 mc plastic/PET .