+40 374 885 691
Cine suntem?

REBU – Parteneri pentru curăţenie!

Un parteneriat pentru curăţenie nu înseamnă “tu faci murdar, iar eu fac curat”, ci mult mai mult decât atât. Înseamnă că, tu alegi să trăieşti civilizat, iar noi te ajutăm să faci asta. Curăţenia face parte din viaţa noastră, a fiecăruia. E important cum o faci, cât de repede, cât de bine şi cât de curat.

Şi aici apărem noi. Prima companie de salubrizare de pe piaţa liberă din Bucureşti. O companie unde contează performanţa şi calitatea, ca la o maşină nemţească. Suntem o maşină de făcut curat. Nu ascundem gunoiul sub preş şi nici nu îl dăm în grădina altuia, ci îl colectăm, depozităm, transformăm, reciclăm, în mod responsabil.

Istoric

Primii 25 ani. În 2022 aniversăm 25 ani de când existăm. Pentru unii înseamnă puţin, pentru alţii … mult. Pentru noi înseamnă viaţă. Una născută din tradiţia şi experienţa RASUB – cel mai vechi serviciu de salubrizare al Bucureştiului, din valori autentice româneşti, la care s-au adăugat virtuţi noi: disciplină, responsabilitate, nevoie de performanţă; virtuţi tipic nemţeşti, insuflate de partenerul nostru german.

Acum 25 ani, s-a născut prima companie de salubrizare de pe piaţa liberă, una în care punem accent pe competenţă, iar serviciile oferite sunt cele mai bune pentru oameni şi mediu. Pentru noi acest lucru este cel mai important. În 25 ani am fost responsabili de curăţenia Bucureştiului, integral, pe sectoare şi zone, apoi am ajuns şi în ariile limitrofe Capitalei şi în alte judeţe, pentru ca, mai târziu, să ne extindem serviciile şi pentru mediul de business.

Am căutat mereu soluţii şi tehnologii noi pentru colectarea şi procesarea reziduurilor; am purtat mereu de grijă oamenilor din zonele pe care le-am acoperit în mod responsabil. Acţionarii REBU sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi RER Bucuresti SRL, companie cu acţionariat german care a susţinut şi ridicat standardele serviciilor companiei.

Dotări și utilaje

Pentru că suntem mereu preocupaţi de calitate şi de eficienţă, investim în permanenţă în soluţii şi tehnologii noi. Avem un parc auto dotat cu peste 250 de utilaje de ultimă generaţie, marca MAN, Mercedes, Iveco sau Ford, care ne ajută să micşorăm timpul de lucru și să creştem constant productivitatea şi calitatea.

Certificări şi diplome

Sunt calificările şi recunoaşterile noastre. Şi ne mândrim cu ele, pentru că le-am obţinut prin muncă. Ele nu vorbesc în numele nostru şi nici nu sunt suficiente pentru a convinge pe cineva, cu siguranţă, dar reprezintă dovada faptului că suntem mereu interesaţi de calitatea serviciilor noastre, de modul în care ne desfăşurăm activitatea, de oamenii care lucrează aici şi mai ales de mediu. Pentru că grija pentru mediu este preocuparea noastră permanentă.

Am obţinut, in anul 2002, certificarea sistemului de management al calităţii, de către TÜV Rheinland România şi, in 2004, certificarea sistemului de management integrat – calitate, mediu, sănătate şi securitate in muncă.