În anul şcolar 2011 – 2012, în 20 de unităţi de învăţământ din Sectorul 4, s-a desfăşurat programul educativ tip concurs, „Păstrează mediul curat şi fii premiant!” Programul a fost iniţiat şi susţinut de către REBU şi s-a adresat elevilor din clasele I-VIII, propunându-şi atât informarea copiilor, cât şi a adulţilor ce vin în contact cu aceştia, asupra obligativităţii şi a necesităţii colectării selective a deşeurilor în vederea reciclării, dar şi deprinderea obiceiului de a depozita selectiv deşeurile reciclabile şi de a le preda operatorului de salubritate la date fixe. Elevii au primit materiale informative, prin care li s-au prezentat avantajele unui mediu curat şi importanţa colectării selective a deşeurilor, date orientative referitoare la tipurile de deşeuri ce pot fi colectate selectiv şi la legislaţia în domeniu. În cadrul acestui program s-au colectat selectiv, bilunar, în zile fixe, numai deşeuri de hârtie/carton şi plastic/PET (calendar de ridicare deșeuri) Pe data de 05 iunie 2012, de „Ziua Mediului”, a fost desemnată câştigătoare Şcoala nr. 194 care a colectat cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile, respectiv 41.2 mc de hârtie şi PET-uri (cantități deșeuri reciclabile colectate/școală), dintr-un total de 189 mc. La începutul noului an şcolar, elevii Şcolii nr. 194 au primit coşuri moderne pentru colectarea selectivă a deşeurilor pentru toate sălile de curs.